Rezulatele la BAC 2020. Ce note au reușit să obțină absolvenții licelui?

Conform edu.ro, 232 de medii au fost de 10 curat! Acesta este cel mai mare număr de copii care au reușit din ultimii ani.

În locul numelui, apare un cod pe care doar elevul îl are și îl poate folosi pentru a-și afla nota. Astfel, nu va mai putea toată lumea să vadă nota pe care un absolvent de liceu a luat-o!

Emoțiile au fost mari pentru aceștia, cât și pentru familiile lor. Notele sunt foarte importante, deoarece pe unii îi va ajuta să intre la facultatea mult dorită, iar pentru alții contează doar că au trecut.

Vrei să depui contestație?

Disputele despre notele la BAC deja au început. Azi este ultima zi în care se pot depune contestații, 1 iulie, între orele 8-12. Cererile pot fi depuse la unitatea de învățământ unde s-a dat examenul sau în format electronic. Respectivii vor completa o declarație-tip prin care atestă că au fost informați despre procedură. Nota obținută după contestație poate fi mai mică sau mai mare! Rezulatele finale vor apărea pe data de 5 iulie 2020.

Care sunt județele fruntașe?

Judeţele care au înregistrat cea mai mare promovabilitate la BAC au fost Cluj, cu un procent de aproape 81%, urmat de Iaşi – cu 76% şi Bacău – cu 75%. Alte patru judeţe au înregistrat procente de promovabilitate între 70% şi 75%: Sibiu, Galaţi, Braşov şi Bucureşti.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *